Dirijorul Camil Marinescu și-a prezis sfârșitul printr-un cântec liturgic de înmormântare și a mulțumit doctorilor. Muzicanul a murit azi, în urma complicațiilor Covid-19
Publicat la 27.07.2020, 11:04:53

Într-o postare profetică, parcă presimțindu-și sfârșitul, dirijorul, care s-a stins la doar 55 ani, le-a dedicat în primele zile ale internării sale, celor ce l-au îngrijit la spital, ”Îngerilor de la Victor Babeș” așa cum i-a numit, recviemul ”Paradisum”. O cunoscută arie gregoriană cântată în procesiunea finală a unei înmormântări.
Muzicianul, unul dintre cei mai apreciați șefi de orchestră români, a fost timp de zece ani dirijor al Filarmonicii ”George Enescu” din București. Vestea tristă a fost dată de fratele artistului, violonistul Ciprian Marinescu.
”Iubitul meu frate ne-a părăsit astăzi după o luptă de trei săptămâni cu virusul Covid-19. Îmi cer scuze că nu pot să-mi exprim durerea sau să comunic”, a fost reacția lui muzicianului îndurerat.
Camil Marinescu a fost unul din cei mai mari dirijori ai României din ultimele decenii. Din 2003, pentru trei stagiuni, a fost dirijor permanent invitat al Berliner Sinfonie Orchester, Germania. Începând cu 2002 Camil Marinescu este rezident în Japonia, activitatea sa internaţională bucurându-se de succes în numeroase turnee în SUA, Canada, Franţa, Austria, Spania, Italia, Mexic, Elveţia, Rusia, Australia, China, Marea Britanie și Israel. A desfășurat și activități pedagogice, fiind profesor de dirijat la Universitatea din Osaka, iar la Universitatea din Kyoto, Japonia
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Gică Hagi demolează Iaki. „Regele” pregătește o transformare importantă la Mamaia

People
Horoscop bani și carieră 23 august 2026. Moment bun pentru reevaluarea planurilor profesionale

People
Horoscop bani și carieră 22 august 2026. Oportunitățile cresc, dar trebuie alese cu discernământ

People
Cât aur există în lume și cât valorează ”comoara” de pe Pământ. Ce dimensiune ar avea tot aurul extras vreodată?

People
