DISCURSUL lui Kiril la București: „Cu poporul rus s-a făcut un experiment monstruos"
Publicat la 29.10.2017, 09:14:32
Nu întâmplător, Patriarhul a ales ca temă „mărturisirea credinţei ortodoxe în sistemul de stat ateu”, ţinând cont că în acest an se împlinesc 100 de ani de la Revoluţia Bolşevică.
„Secolul XX a fost o epocă dificilă pentru Ortodoxia din întreaga lume. Mulţi fraţi ai noştri au fost nevoiţi să treacă prin coşmarul catastrofei din Asia Mică. Bisericile Ortodoxe din Europa de Est au fost suspuse unei altfel de încercări şi anume prigoanei din partea ateismului militant”, a spus Patriarhul Kiril.
Înaltul prelat a trecut în revistă prigoana la care au fost supuşi slujitorii Bisericii, dar şi credincioşii. „Sute de mii de creştini ortodocşi – ierarhi, clerici, monahi şi mireni – au fost arestaţi sub diferite pretexte. Mulţi dintre aceştia au fost executaţi, adesea fără niciun fel de proces care să-i condamne”, a spus el, amintind că, începând cu 1918, în Rusia a început închiderea mănăstirilor şi bisericilor, iar „prigoana împotriva credincioşilor a dobândit un caracter sistematic şi de masă”.
Articolul integral pe GÂNDUL.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
