Disney’s Hotel New York - The Art of Marvel va fi deschis pe 21 iunie, iar rezervările vor putea fi făcute începând cu data de 18 mai 2021.
Pe cele 400 de hectare de spaţii verzi din Franţa, vor reveni Star WarsTM: Hyperspace Mountain şi The Twilight Zone Tower of Terror, precum şi cursele dedicate familiilor, precum Peter Pan’s Flight şi Ratatouille: The Adventure.
Noi atracţii au fost montate, între acestea - o nouă experienţă galactică alături de Legende Star Wars şi Cars Road Trip.
„Cu toţii am visat la acest moment”, a declarat Natacha Rafalski, preşedintele Disneyland Paris, potrivit unui comunicat. „Momentul în care ne vom regăsi şi ne vom putea bucura de momente de neuitat cu familia şi prietenii noştri. Când Disneyland Paris se va redeschide, oaspeţii noştri se vor bucura de experienţele extraordinare pentru care suntem cunoscuţi, de la atracţii emblematice şi momente încântătoare alături de personajele noastre la interacţiuni unice cu membrii echipei noastre şi chiar câteva surprize”.

