“OMV Petrom intenţionează să transfere activităţile de marketing din România, care în prezent se desfăşoară prin trei persoane juridice – OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing SRL şi M.P. Petroleum Distribuţie SRL – către o singură entitate” se arată într-un comunicat al companiei petroliere.
“Având în vedere că o singură entitate, OMV Petrom Marketing SRL, va administra două branduripremium în cadrul aceleiaşi pieţe - OMV şi PETROMV, optimizarea portofoliului de branduri este, de asemenea, necesara. Prin urmare, în România, compania va continua să se concentreze asupra brandurilor Petrom şi OMV, staţiile PETROMV urmând a fi rebranduite, parte din ele cu brandul OMV, parte din ele cu brandul Petrom” se mai arată în comunicat.
Reprezentanţii Petrom nu au putut preciza câte din staţiile PetromV pot purta numele Petrom şi câte OMV.
Dispar benzinăriile PetromV
Publicat la 30.04.2010, 11:10:31
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
