Intitulată "deflector termic", invenția inginerului auto din Deva este destinată echipării autovehiculelor pentru perioada de vară și contribuie la reducerea pierderilor de putere a motorului cauzate de temperaturile ridicate de afară.
"Deflectorul termic integrat se montează pe galeria de admisie la motor. El protejează filtrul de aer și nu permite aerului cald să ajungă pe galeria de admisie. Se știe că pe timpul verii, mașina merge lejer dimineața, însă după amiaza, dacă suntem în trafic și asfaltul este încins, simțim o pierdere de putere la motor. Prin urmare, trebuie să apăsăm mai tare pe accelerație ca să rulăm așa cum o făceam în timpul dimineții. Folosirea deflectorului termic permite eliminarea acestui inconvenient și duce, implicit, la reducerea consumului de carburant", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, inventatorul Corneliu Birtok Băneasă.


