DNA a finalizat urmărirea penală în cel de-al doilea dosar al lui Mihai Necolaiciuc
Publicat la 06.06.2008, 11:19:33
Procurorii DNA au finalizat prezentarea materialului de urmărire penală în cel de-al doilea dosar instrumentat pe numele fostului director al CNCFR, Mihai Necolaiciuc, şi în care acesta este acuzat de abuz în serviciu, au declarat vineri, pentru NewsIn, surse judiciare.
În acest dosar, au mai fost puşi sub învinuire fostul director economic al Companiei Naţionale Căile Ferate Române (CNCFR), Viorica Oloeru, şi Gabriel Nicolae Misir, fost şef al Serviciului de Achiziţii şi apoi al Direcţiei Comerciale din cadrul CNCFR, ambii fiind acuzaţi de abuz în serviciu.
Oloeru s-a prezentat vineri la DNA, însoţită de avocatul său, pentru a lua cunoştinţă de ultimele aspecte din dosar.
"Abuzul în serviciu în cazul celor urmăriţi penal s-a făcut prin favorizarea unor firme la diferite licitaţii, societăţi comerciale care nu întruneau condiţiile legale pentru a obţine diferite contracte cu CNCFR", au declarat, pentru NewsIn, surse judiciare.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
