Aceştia au primit, marţi, de la un denunţător, suma de 34.000 lei, anchetatorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante, informează un comunicat al DNA.
"În perioada 25-30 octombrie 2012, inculpaţii Rizea Niculae şi Pîrvan Dumitru au pretins suma de 37.000 lei şi au primit suma de 34.000 lei cu titlu de mită, de la un denunţător, administrator de societate comercială, pentru ca în schimb, în calitatea lor de comisari ai Gărzii Financiare - Secţia Bucureşti, să nu sesizeze organele de urmărire penală cu privire la infracţiunile constatate la un control financiar făcut la societatea denunţătorului, să aplice amenzi contravenţionale cât mai blânde şi să-i comunice denunţătorului identitatea persoanei care a sesizat abaterile societăţii controlate", precizează comunicatul.


