Doar 120 de persoane au răspuns la consultarea privind programul BVB
Publicat la 01.04.2008, 13:17:54
Bursa de Valori Bucureşti a lansat spre dezbatere publică necesitatea măririi programului de tranzacţionare cele două variante de închidere propuse fiind 16.30 sau 17.30. Timp de 10 zile societăţile de brokeraj, agenţi de bursă, administratori de fonduri şi investitorii au avut ocazia să-şi exprime punctul de vedere prin completarea unui chestionar.
Potrivit BVB, extinderea actualului orar de tranzacţionare ar putea determina creşterea eficienţei, competitivităţii şi accesibilităţii pieţei bursiere, contribuind totodată la stimularea lichidităţii generale a pieţei şi la atragerea de noi investitori. Durata în care se pot realiza tranzacţii la BVB este în prezent de aproximativ patru ore (10:00 – 14:15) şi a fost stabilită cu câţivaani în urmă.
Intervalul de timp în care se pot realiza tranzacţii la BVB este sensibil inferior celui în care sunt deschise principalelepieţe bursiere din regiune sau din Europa occidentală. Raportat la bursele din Praga, Varşovia sau Budapesta, orarul zilnic de funcţionare a pieţei bursiere din Bucureşti este cu cel puţin 2 ore mai redus.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
