Într-o discuţie organizată vineri la Guvern pe tema dialogului social, un reprezentant al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) din judeţul Iaşi a arătat că această impozitare, propusă pentru anul viitor în proiectul de Cod Fiscal, ar trebui aplicată cu discernământ, pe baza unui test şi a unui studiu de impact, având în vedere că există astfel de microîntreprinderi şi în rândul studenţilor, iar numărul de IMM-uri la mia de locuitori este încă mic în România.
Premierul Victor Ponta i-a răspuns că proiectul are termen de 30 zile deîîpentru dezbatere până va fi aprobat de Guvern şi a cerut ca toate propunerile de îmbunătăţire să fie transmise Ministerului Finanţelor, Guvernului şi Parlamentului, adăugând însă că "doar Dumnezeu" ar putea face o formă perfectă a Codului Fiscal.
"Vreau să fac precizarea, şi pentru dumneavoastră, pentru toată lumea: 30 de zile până să ajungă din nou forma proiectului de Cod Fiscal, ca să primească ministrul Vâlcov (ministrul de Finanţe-n.r.) toate propunerile. În niciun caz nu e o formă perfectă şi nici nu cred... Doar Dumnezeu ar putea face o formă perfectă a Codului", a spus Ponta.
Microîntreprinderile vor fi obligate să plătească un impozit indiferent dacă au sau nu angajaţi, firmele cu unul sau mai mulţi salariaţi urmând să achite 3%, respectiv 1% din cifra de afaceri, iar cele care nu au niciun angajat plătind trimestrial 3% plus o sumă de 1.530 lei.



