Piețe financiaremoney.ro
Dobanda la creditele imobiliare in lei a scazut sub 10 la suta
Publicat la 18.05.2007, 15:08:46
Împrumutul în valută a fost opţiunea tradiţionala a populaţiei, atunci când şi-a achiziţionat casa prin credit. Era o decizie uşor de luat, pentru că dobânzile la euro şi dolari erau cu mult mai mici decât cele la lei. Acum însă, alegerea a devenit mult mai dificilă. Ratele dobânzilor la lei au coborât în majoritatea cazurilor sub 10%, astfel că împrumuturile în moneda naţională au costuri apropiate de cele in valuta.
Când iei un credit în monedă naţională, nu eşti expus la riscul valutar. Acest lucru inseamna ca rata lunara de rambursat nu se modifica in functie de evolutia cursului de schimb. In plus, ratele dobanzilor la lei au scazut foarte mult, iar pe viitor, tendinta are sanse mari sa continue, cred specialiştii site-ului conso.ro.
Dobanzile la lei se vor alinia treptat cu cele practicate de bancile din Uniunea europeanbă, unde creditele ipotecare se acorda in prezent la dobanzi de 5%. Si cum imprumuturile imobiliare se acorda pe termene de 20-30 ani, clientii care se imprumuta acum vor putea resimti pe viitor efectele favorabile ale aderarii.
În acest moment, dobanda anula efectiva pentru creditele imobiliare a scazut la câteva bănci sub 10%. Să luăm, spre exemplu, un credit imobiliar în valoare de 230.000 de lei, adică aproximativ 70.000 de euro. Perioada aleasă de creditare este de 30 de ani. Putem obţine astfel, de la Volksbank, o dobândă anuală efectivă de 9,10% şi o rată lunară de aproximativ 1800 de lei. Aceasta este o ofertă a băncii valabilă până la sfarşitul lunii septembrie a acestui an.
Pentru acelaşi împrumut, obţinem de la OTP bank o dobanda anuală efectivă de 9,55% si o rată lunară de 1768 de lei. Suma totală de rambursat este de 660.000 de lei.
Sare deja peste 10% dobanda anuală efectivă pe care o obţinem de la Raiffesein Bank, unde creditul Casa Ta se poate obţine cu o rată lunară de 1750 de lei. Aproximativ aceeaşi rată lunară se plăteşte şi pentru împrumutul obţinut de la CEC. În cazul acestei bănci avem o ofertă valabilă până la 15 iunie, cu o dobândă fixă timp de trei luni şi o rată de 1781 de lei.
Creditul Avantaj Plus de la ING Bank are o dobanda anuală efectivă 10,8% şi o rată lunară de 1850 de lei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



