Dobânda medie pe piaţa de leasing va creşte cu 1% în 2008, până la 8,5%
Publicat la 22.01.2008, 13:44:37
"Costurile de refinanţare au crescut destul de mult încă din septembrie 2007, iar noi am încercat să temperăm această creştere pe care am suportat-o parţial din profit, dar am ajuns la momentul în care trebuie să o reflectăm către piaţă", a precizat Septimiu Postelnicu, care a adăugat că în următoarele şase sau şapte luni va urma o creştere "în bloc" a dobânzilor, la mai multe companii de leasing, în special la cele mari.
"Dobânzile nu urcă din cauza creşterii componentelor de profit, ci datorită scumpirii refinanţărilor la nivel european", a explicat Postelnicu, care a adăugat că acest fenomen se regăseşte şi pe piaţa bancară românească.
Directorul executiv al Unicredit Leasing a mai spus că sunt companii care şi-au anunţat deja creşteri ale dobânzilor şi, în curând, va anunţa şi Unicredit Leasing o majorare a dobânzilor "deoarece presiunea este foarte mare".
"Pentru primele şase luni, nu vom depăşi nivelul de 8-8,5%, dar surprize pot apărea oricând în această perioadă", a mai spus Postelnicu. "Totul depinde de piaţa internaţională", a adăugat el.
"Cel puţin în zona leasingului auto vom vedea dobânzi de peste 8- 8,5%, ca dobânzi standard în prima jumătate a lui 2008, iar în cazul în care refinanţările internaţionale vor reveni la un nivel similar din anii trecuţi, vom ajusta şi noi nivelul dobânzilor pe piaţa românească de leasing", a mai spus Postelnicu.
Costurile de refinanţare din zona europeană au ajuns să crească cu peste 100 de puncte de bază - care reprezintă un plus de 1% - "o creştere destul de mare, care poate distruge componenta de profitabilitate", consideră directorul executiv al Unicredit Leasing.
"Companiile mici aveau deja refinanţare foarte scumpă, însă acum este vorba de o creştere a dobânzilor la jucătorii mari şi nu poate fi vorba despre o înţelegere între aceştia", a mai spus Postelnicu, care a adăugat că dobânzile vor fi majorate pentru ca profitabilitatea companiilor să nu fie afectată semnificativ.
De altfel, mai multe bănci de pe piaţa românească au anunţat deja creşteri ale dobânzilor la credite şi depozite în lei şi în valută, ca urmare a contextului internaţional, care a scumpit împrumuturile în devizele forte, şi a majorării dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României (BNR) în două etape, de la 7% în octombrie la 8% în ianuarie. Decizia BNR a scumpit creditele în lei, în primul rând prin intermediul dobânzilor de pe piaţa monetară românească - ROBOR - care reprezintă o referinţă pentru dobânzile variabile acordate de băncile româneşti clienţilor.
Jucătorii din piaţă estimează, de altfel, că BNR va urca cu încă o treaptă - până la 8,5% - dobânda de politică monetară în şedinţa din 4 februarie.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
