Bancile comerciale din Romania practica in prezent dobanzi duble la creditele de consum in euro, comparativ cu pietele dezvoltate, intre 8-12% pe an, insa inasprirea conditiilor de creditare internationale pune presiune pe costurile creditului.
Influenta se resimte in nivelul dobanzilor si al comisioanelor practicate la creditarea in euro, in timp ce, pentru lei, majorarea este determinata de cresterea dobanzii-cheie. Deprecierea masiva a leului poate inflama inflatia si atrage inasprirea politicii monetare a BNR, care s-ar traduce prin dobanzi mai mari si credite mai putin accesibile de la banci.
“Dobanda la creditele de consum in lei ar putea ajunge la 15%, ca urmare a deciziei Bancii Nationale a Romaniei (BNR) de majorare a dobanzii de politica monetara. BNR ar trebui sa nu modifice nivelul dobanzii, insa cred ca va proceda la o majorare de 0,5 puncte procentuale, pana la nivelul de 9,5%”, a declarat pentru Business Standard Dragos Cabat, presedinte CFA. In contextul pierderilor raportate pe plan international de institutiile financiare, strategia bancilor din Romania urmareste reducerea riscurilor si implicit asigurari sporite. De altfel, cresterea costurilor la creditele ipotecare se anticipeaza sa fie mult mai temperata, in raport cu creditele de consum.
“Ipotecarul este targetul pentru anul acesta. In prezent, dobanzile practicate la creditele ipotecare acordate in euro este intre 7-10%, in timp ce la lei putem vorbi despre dobanzi intre 9-13%”, a subliniat presedintele CFA. Cresterea apetitului romanilor pentru creditele ipotecare, data de dobanzile mai joase, ar putea schimba treptat situatia atipica din Romania. In prezent, peste 80% dintre creditele acordate persoanelor fizice sunt de tip consumer, in timp ce, in statele dezvoltate ale Europei, ipotecarul ocupa o pondere de 75%. Nici dobanzile la depozite nu bat pasul pe loc, mai multe banci procedand la majorari in ultima perioada.





