money.ro
Actualitatemoney.ro

Dobanzile la rezervele in lei s-au majorat, cele la dolari scad

Publicat la 19.03.2008, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Dobanzile la rezervele in lei s-au majorat, cele la dolari scad

BNR a mentinut rata anuala a dobanzii pentru rezervele minime obligatorii in euro la 1,25% pe an. Noile dobanzi se aplica incepand cu perioada 24 februarie - 23 martie 2008. De altfel, miscarea BNR este similara cu cea a bancilor comerciale, care au anuntat majorari ale dobanzilor la depozitele la lei, in timp ce depozitele in moneda americana sunt recompensate mai putin, de vreme ce dobanzile la economiile in dolari au inregistrat o tendinta de scadere. Legislatia in vigoare prevede ca BNR trebuie sa plateasca, pentru rezervele minime obligatorii, dobanzi cel putin egale cu rata medie ponderata a dobanzilor platite de bancile comerciale la depozite la vedere. In februarie, BNR majorase rata dobanzilor pe care le acorda bancilor comerciale pentru sumele constituite in rezerve minime obligatorii in lei si dolari si le redusese usor la euro.

Bancile sunt obligate sa depuna la BNR, pana pe 23 ale lunii, 20% din pasivele in lei, respectiv 40% din pasivele in valuta, cu scadenta reziduala mai mica de doi ani, sub forma de rezerve minime obligatorii. Pentru pasivele cu scadenta reziduala mai mare de doi ani, bancile trebuie sa constituie lunar rezerve de 20% din pasivele in lei cu clauza de rambursare anticipata, in vreme ce, pentru pasivele in moneda nationala fara o astfel de clauza, nivelul este de 0%. Pentru pasivele in valuta cu scadenta reziduala mai mare de doi ani, bancile trebuie sa constituie lunar rezerve de 40% din nivelul acestora, indiferent daca au sau nu clauza de rambursare anticipata.

Peste o suta de institutii bancare internationale, care au intrat prin notificare, au declansat o “concurenta inegala”, potrivit bancherilor autorizati din piata locala. Conditiile restrictive practicate de BNR pentru temperarea creditului, in special in valuta, salta costul unui credit contractat de o companie de la o banca autorizata in Romania cu pana la 1,5%, din cauza impunerii rezervelor minime obligatorii. Nivelul mediu al rezervelor practicat in Uniunea Europeana este de 2%, in timp ce in Romania bancile comerciale sunt obligate sa depuna la BNR 40% din depozitele atrase in valuta si 20% din pasivele in lei.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite