EuropaIonut Lupescu
DOCUMENT. Ce i se cere Greciei
Publicat la 13.07.2015, 03:34:44
„În cazul în care nu se va reuși să se ajungă la un acord, Greciei i se va propune negocierea rapidă a ieșirii temporare din zona euro, cu posibilitatea de a-și restructura datoria”, se arată în draftul obținut de ziariști.
Acest pasaj este trecut între paranteze, ceea ce înseamnă că nu întrunește consensul miniștrilor de finanțe și că revine șefilor de stat să tranșeze problema. Este, însă, pentru prima dată când o astfel de opțiune este menționată atât de clar într-un document.
Documentul are patru pagini și este rezultatul a 15 ore de negocieri intense între miniștri și instituțiile europene. Sunt două tabere: una care susține o atitudine dură față de Atena, iar celalaltă este mai îngăduitoare. Ca dovadă: 11 paragrafe din aceste patru pagini sunt între paranteze.
Eurogrupul cere mai multe măsuri Atenei, între care unele sunt interpretate ca fiind o renunțare la suveranitate, pentru că, de pildă, Grecia va trebui să prezinte anumite proiecte de lege mai întâi instituțiilor europene și abia apoi vor putea fi votate de Parlament.
Un al treilea plan de ajutor financiar de care ar avea nevoie Grecia s-ar ridica la 82-86 miliarde de euro, iar Atena ar trebui să ia măsuri fiscale sau să treacă la privatizări.
mai multe, pe digi24
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



