DOCUMENT: Cererea DNA de preschimbare a încadrării juridice din procesul lui Dragnea
Publicat la 01.05.2019, 05:47:56
G4media.ro publică cererea DNA de schimbare a unor încadrări juridice în cazul lui Liviu Dragnea și a altor doi inculpați din procesul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Solicitarea DNA a fost făcută în martie şi anunţată de procurorul de ședință, Raluca Mirică, la termenul din 15 aprilie, fără să dea însă numele inculpaților pentru care s-a formulat cererea.
Imediat după anunțul procurorului, în sala de judecată, avocatul lui Liviu Dragnea, Marian Nazat, a cerut instanței să se pronunțe public asupra solicitării DNA. În cazul unei respingeri, avocații vor cere încetarea procesului penal pentru ca ar fi intervenit prescripția, a arătat Nazat. În cazul unei admiteri, avocatul a solicitat instanței timp să își facă apărări pentru că e vorba de alte acuzații. Un alt avocat din dosar, Adrian Toni Neacşu, a declarat pentru G4media.ro că, la termenul din 20 mai, va solicita amânarea procesului tocmai ca să formuleze apărări faţă de noile acuzaţii.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Motorina va rămâne scumpă în 2027 datorită deficitului global de rafinare
Actualitate
Astăzi în istorie, 7 octombrie: Yahoo devine companie publică în 1996
Actualitate
Citatul zilei, 7 octombrie 2026: Investitorii vor să facă bani cât dorm

Actualitate
Cum îți faci un buget când veniturile nu sunt aceleași în fiecare lună

Actualitate
