Doi fotbalisti cubanezi au ramas in Statele Unite dupa meciul cu Honduras
Publicat la 14.06.2007, 12:37:01
Doi componenţi ai lotului echipei naţionale de fotbal a Cubei ar fi rămas în Statele Unite după meciul cu Honduras, care a avut loc miercuri, la Houston, potrivit ediţiei electronice a The Houston Chronicle, informează Reuters.
Atacantul Lester More a fost dat dispărut la ultima oprire a echipei, în East Rutherford (New Jersey), iar mijlocaşul Osvaldo Alonso nu s-a mai întors în lot după ce a plecat la cumpărături prin Houston. "Respectivii fotbalişti au plecat şi nu s-au mai întors", a declarat unul dintre antrenorii echipei, care nu a confirmat identitatea celor doi.
Antrenorul Cubei, Raul Gonzalez, a fost întrebat despre situaţia celor doi jucători dispăruţi după meciul câştigat cu 5-0 împotriva statului Honduras, dar a refuzat să confirme şi a dat un răspuns ironic. "Au plecat în căutarea aurului şi sper să nu se înţepe", a afirmat tehnicianul. Informaţiile legate de fuga lui More au apărut încă de marţi, dar purtătorul de cuvânt al Confederaţiei, sponsorul turneului Gold Cup, unde evoluează şi Cuba, a refuzat să comenteze subiectul. Respectivul turneu este organizat între ţările din zonele nord şi central americane şi zona Caraibelor.
Legea din Statele Unite protejează cetăţenii cubanezi care cer azil politic în ţară, iar fuga sportivilor nu este o noutate în Cuba. Atleţii cubanezi, în special jucătorii de baseball, printre care Jose Ariel Contreras şi fraţii Livan şi Orlando Hernandez, au fugit din statul comunist în timp ce erau plecaţi în străinătate pentru a reprezenta Cuba în competiţiile sportive internaţionale. Un alt exemplu este cel al atacantului cubanez Maykel Galindo, care a rămas în Seattle în timpul Gold Cup din 2005. El a ajuns să evolueze la Chivas USA în Major League Soccer.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Proiectul RAPID – investiție în oameni și comunități. Cum poate transferul de cunoștințe să transforme agricultura rurală din România
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
