money.ro
Actualitatemoney.ro

Doi mari producători de ţigări recunosc că au facilitat contrabanda cu tutun

Publicat la 01.08.2008, 07:37:04

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Doi mari producători de ţigări recunosc că au facilitat contrabanda cu tutun

Marii fabricaţi de tutun Imperial Tobacco şi Rothmans-Benson and Hedges (RBH) au recunoscut joi că au facilitat contrabanda cu tutun la frontiera canado-americană la începutul anilor '90, recunoaştere care le va costa mai mult de un miliard de dolari, relatează NewsIn.

Secţia canadiană a Imperial Tobacco şi societatea Rothmans-Benson and Hedges (RBH), deţinută în proporţie de 60% de canadianul Rothmans şi 40% de americanul Philip Morris International, au pledat vinovat pentru acuzaţiile legate de contrabanda cu tutun, cu ocazia unor audieri simultane la Montreal şi Toronto.

"Cele două societăţi au recunoscut că au ajutat persoane să vândă şi să aibă în posesie tutun fabricat în Canada, care nu era împachetat şi ştampilat conform dispoziţiilor Legii privitoare la accize şi modificărilor ministeriale", a spus Jandarmeia Regală a Canadei.

După audieri, Philip Morris a adresat o ofertă de preluare amiabilă în valoare de circa două miliarde de dolari americani partenerului său canadian Rothmans, o operaţiune care i-ar permite să controleze în totalitate consorţiul Rothmans-Benson and Hedges. Poliţia canadiană a anchetat timp de mai mult de opt ani pentru a demonstra vinovăţia Imperial Tobacco şi a consorţiului format de Rothmans şi Philip Morris în această afacere de contrabandă din perioada 1989-1994.


Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite