money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

Doi soți din Dolj au murit intoxicați cu un spray împotriva insectelor

Publicat la 26.07.2023, 09:08:03

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Doi soți din Dolj au murit intoxicați cu un spray împotriva insectelor

Doi soţi din judeţul Dolj s-au intoxicat după ce au dat în camera de dormit cu un spray împotriva insectelor. Aceștia au fost duşi la spital, însă medicii nu au putut să le salveze viața.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a anunţat că poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Craiova au fost sesizaţi de către o unitate medicală din Craiova cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgenţe au fost transportate două persoane, un bărbat de 63 de ani şi soţia acestuia, de 57 de ani, ambii din comuna Sopot, cu diagnosticul intoxicaţie.

“În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în seara de 24 iulie, cei doi ar fi pulverizat în camera de dormit un spray împotriva insectelor, simţindu-se rău peste noapte, iar în dimineaţa de 25 iulie, dat fiind faptul că starea acestora s-a agravat, fiica lor a solicitat sprijinul ambulanţei, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ulterior, în seara de 25 iulie, din nefericire, cei doi au decedat”, a transmis IPJ Dolj

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite