Potrivit cotidianului, Issa Mohammad, 17 ani, şi Abdul Rashid, care spune că are mai puţin de 16 ani, au fost închişi timp de două săptămâni în celule de beton şi interogaţi zilnic despre presupusele lor legături cu talibanii.
Ziarul scrie că nu a putut corobora informaţiile din surse independente, dar subliniază că adolescenţii au făcut o relatare detaliată şi coerentă, în mai multe interviuri succesive, vorbind despre rele tratamente.
Declaraţiile lor par să arate că aceste practici continuă de la sosirea la putere a lui Barack Obama, care promisese să pună capăt interogatoriilor dure, autorizate de administraţia Bush după atentatele din 11 septembrie.
În plus, locul de încarcerare descris de adolescenţi pare a fi un complex gestionat de Forţele speciale americane, separat de centrul de detenţie din Bagram, principala închisoare americană din Kabul. Aceste descriei legate de o zonă de detenţie separată se adaugă afirmaţiilor altor doi foşti deţinuţi, care spun că au fost supuşi la tratamente similare în perioada detenţiei, potrivit ziarului.
Doi tineri afgani susţin că au fost supuşi la rele tratamente în penitenciarul din Bagram
Publicat la 28.11.2009, 08:34:53
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
