Dolarul a atins, marţi, cel mai jos nivel al ultimelor două luni faţă de euro, deoarece statisticile americane au arătat în ianuarie o scădere mai mare faţă de aşteptările analiştilor a cererii pentru bunuri cu o durată de viaţă mai mare de trei ani. Aceste statistici publicate marţi au accentuat îngrijorarea pentru starea economiei americane.
"Nu aş cumpăra dolari azi", a spus directorul departamentului de cercetare a pieţei valutare internaţionale de la divizia din Florida a companiei de consultanţă Action Economics, Ron Simpson.
Comenzile pentru bunuri cu o durată de viaţă mai mare de trei ani au scăzut, în ianuarie, cu 7,8%, mult peste aşteptările economiştilor. După scăderea cererii de bunuri din sectorul de apărare, micşorarea cererii de bunuri cu o durată de viaţă mai mare de trei ani a fost cea mai mare scădere lunară înregistrată.
Dolarul s-a depreciat mai ales faţă de yen, care a crescut deoarece unii investitori au renunţat la tranzacţiile speculative, în care se folosesc împrumuturi de monede cu randament mic pentru cumpărarea altora aducătoare de câştig mai mare, cum ar fi dolarul sau lira sterlină.



