Dolarul s-a apreciat, ca reactie la cresterea peste asteptari a economiei americane
Publicat la 31.01.2007, 16:45:59
Dolarul s-a apreciat, miercuri, deoarece rezultatele referitoare la creşterea economică americană în al patrulea trimestru din 2006 au fost mai bune decât se estima, sugerând că Federal Reserve, sistemul de bănci centrale din SUA, ar deveni mai sensibil la orice semn de inflaţie, scrie Reuters.
Dolarul nu a fluctuat decât foarte uşor în raport cu euro şi a scăzut faţă de yen înainte ca Departamentul de Comerţ să anunţe că produsul intern brut (PIB) american a crescut într-un ritm anualizat de 3,5% în ultimele trei luni din 2006, peste estimările de 3%.
'Raportul PIB a arătat o accelerare a creşterii economice, ceea ce este o veste bună', a declarat strategul monetar de la Tempus Consulting, din Washington, Mark Meadows.
'Asistăm la o reacţie favorabilă a dolarului la rezultatele publicate deoarece creşterea economică mai puternică este, adesea, însoţită de o inflaţie mai puternică şi, în acest sens, nu aş fi surprins să văd cum Federal Reserve va lua o atitudine mai tranşantă în seara zilei de miercuri', a continuat acesta.
În urma publicării raportului, euro s-a depreciat faţă de dolar, până la 1,2930 dolari, de la 1,2960 dolari, nivelul la care se afla înainte de anunţ. Dolarul s-a apreciat şi în raport cu yenul, tranzacţionându-se la aproximativ 121,70 de yeni, de la 121,40 yeni.
O serie de alte rezultate publicate miercuri au susţinut ipoteza că economia SUA este stabilă şi că riscurile ca Federal Reserve să majoreze ratele dobânzilor în acest an, nu să le relaxeze, sunt mai mari.
Inflaţia a scăzut, în al patrulea trimestru, de la 2,2% la 2,1% şi creşterea costurilor de angajare din aceeaşi perioadă, o altă măsură a inflaţiei, a scăzut de la 1% la 0,8%.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



