Moneda americană s-a întărit, joi, faţă de yenul japonez, deoarece investitorii au temperat vânzările de dolari şi aşteaptă să afle cu cât ar putea Federal Reserve, banca centrală a Statelor Unite, să scadă rata dobânzii de politică monetară săptămâna viitoare, informează NewsIn.
Majoritatea analiştilor se aşteaptă ca Federal Reserve să taie rata dobânzii cheie cu 0,25-0,50 puncte procentuale, de la nivelul actual de 5,25%, în cadrul şedinţei de politică monetară de joia viitoare, pentru a opri evoluţia descendentă a creşterii economice, provocată de problemele din piaţa creditelor imobiliare cu risc ridicat.
Dolarul a alunecat sub pragul de 80 de puncte faţă de un coş format din şase valute forte, deoarece investitorii s-au ferit de moneda americană, determinând creşterea euro la un nivel istoric de 1,39 dolari şi a dolarului canadian până la un nivel ce nu a mai fost atins de 30 de ani.
"Dolarul a crescut puţin, însă aş ezita să numesc mişcarea o revenire", a spus strategul şef pentru piaţa valutară de la National Australia Bank din NewYork, Nick Parsons. Acesta a reamintit că, în ultimele patru zile, dolarul s-a tranzacţionat sub pragul de 80 de unităţi faţă de coşul de valute şi a explicat că acest lucru i-a determinat pe investitori să facă tranzacţii pe termen scurt cu moneda americană. Parsons a afirmat că aprecierea uşoară de joi a dolarului reprezintă doar o reacţie normală a preţului monedei.
Dolarul a urcat cu 0,3% în prima parte a şedinţei de joi faţă de moneda japoneză, până la 114,44 yeni, în revenire după cel mai scăzut nivel al ultimelor 14 luni, atins luna trecută, de 111,60 yeni.
Indicele dolarului, care raportează moneda Statelor Unite la un coş format din principalele valute a urcat uşor, până la 79,475 de puncte, după ce miercuri coborâse la 79,319, aproape de cel mai scăzut nivel istoric de 78,19 puncte, atins în 1992
Euro s-a menţinut aproape de nivelul din închiderea şedinţei de miercuri din Statele Unite, la 1,3903 dolari, după ce a urcat, în ziua precedentă, până la 1,3915 dolari, cel mai ridicat nivel atins de moneda europeană de la debutul pe piaţă, în 1999. Euro s-a apreciat puternic în această săptămână, deoarece declaraţiile oficialilor Băncii Centrale Europene (BCE) au părut să lase deschisă posibilitatea unor noi majorări ale ratei dobânzii în zona euro, în contextul în care piaţa aşteaptă reduceri ale dobânzii din partea Federal Reserve.
Sursa: NewsIn
Dolarul s-a apreciat faţă de yen în aşteptarea deciziei Federal Reserve
Publicat la 13.09.2007, 12:12:16
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Cum reconstruim o piață a energiei care să protejeze consumatorul fără să alunge investițiile

Actualitate
Cel mai înalt hotel din România se ridică în București! Gigantul de sticlă va măsura 86 de metri și va avea restaurant și o spectaculoasă terasă la ultimul etaj
Actualitate
