Dolarul se apreciază faţă de yen
Publicat la 29.03.2007, 07:07:58
Dolarul s-a apreciat joi, continuând creşterea faţă de yen, pieţele fiind de părere că declaraţiile preşedintelui Federal Reserve, Ben Bernanke, sugerează că banca centrală americană nu va reduce deocamdată nivelul dobânzii de politică monetară, relatează Reuters.
Bernanke a declarat în faţa Congresului american că problemele cu care este confruntată piaţa imobiliară americană au afectat perspectiva economică, însă banca centrală este de părere că presiunile asupra preţurilor reprezintă o un risc mai mare.
Dolarul a suferit de pe urma aşteptărilor pieţei, conform cărora Federal Reserve, sistemul american de bănci centrale, va reduce, cel mai devreme în luna iunie, nivelul dobânzii de politică monetară, care momentan este de 5,25%. Actorii pieţei observau cu atenţie şi pieţele de capital pentru a evalua dorinţa investitorilor de a se menţine pe poziţii riscante, după ce o cădere de 0,9% a indicelui Nikkei a generat o repriză scurtă de acoperire a poziţiei short a yenului.
Dolarul a urcat până la 117 yeni, în creştere cu 0,2%, depăşind nivelul de 116,38 yeni atins miercuri. Euro s-a apreciat până la 155,70 yeni, crescând faţă de nivelul minim atins în cursul şedinţei de tranzacţionare, de 155,35 yeni.
Zvonurile privind izbucnirea unui eventual conflict între Statele Unite ale Americii şi Iran, care au fost negate ulterior, au determinat investitorii să renunţe iniţial la anumite poziţii riscante, vânzând pachete de acţiuni şi renunţând la operaţiunile de tip speculativ.
Volatilitatea pieţei a fost generată în mare parte din cauza incertitudinilor legate de perspectivele economice ale Statelor Unite ale Americii. Investitorii şi banca centrală americană s-au aflat pe poziţii adverse, pieţele aşteptând o reducere a dobânzii de politică monetară pe fondul declaraţiilor înalţilor oficiali ai acestei instituţii, care au precizat că sunt îngrijoraţi de inflaţie.
Pieţele urmăresc cu atenţie situaţia din Iran după ce republica islamică a publicat imagini cu cei 15 soldaţi britanici reţinuţi pentru pătrunderea în apele teritoriale iraniene. Marea Britanie a precizat că personalul militar se afla în apele teritoriale irakiene.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





