Dolarul şi-a temperat deprecierea faţă de euro ca urmare a declaraţiilor lui Trichet
Publicat la 08.11.2007, 15:40:17
Dolarul a fost susţinut şi de un raport care a arătat o scădere neaşteptată a numărului cererilor de ajutor de şomaj în SUA, a treia săptămână consecutiv, fapt care arată că situaţia de pe piaţa muncii este în general solidă.
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a spus că instituţia cu sediul la Frankfurt este pregătită să contrabalanseze accentuarea riscurilor inflaţioniste din zona euro, iar elementele economice solide susţin o prognoză favorabilă pe termen mediu.
"Comentariile lui Trichet arată o atitudine de expectativă şi sunt moderate. Cu cât va aştepta mai mult BCE, cu atât este mai probabil să încetinească ritmul de creştere economică şi în aceeaşi măsură scade probabilitatea unei majorări a dobânzii de politică monetară", a spus un strateg şef pentru pieţe valutare, Brian Dolan, de la Forex.com, anunţă NewsIn.
Euro s-a apreciat cu 0,2% faţă de dolar, până la cotaţia de 1,4665 dolari/euro, după ce atinsese mai devreme o cotaţie maximă a şedinţei de tranzacţionare, de 1,4679 dolari/euro. Euro s-a apreciat miercuri până la un maximum istoric, de 1,4730 dolari/euro.
Indicele dolarului, care evaluează moneda americană în raport cu un coş alcătuit din şase valute principale, a coborât cu 0,2%, până la 75.464 de puncte, dar a urcat de la cotaţia minimă de 75,077 de puncte înregistrată miercuri.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
