"Anul acesta credem că vom încheia cu o cifră de afaceri de 21 de milioane de euro, consolidată, pentru Dom Automobile şi alte şapte milioane de euro pentru Dom Leasing. La anul, valoarea importului credem că va atinge 27-28 de milioane de euro şi finanţările pentru maşinile inportate ar putea să fie de şapte sau opt milioane de euro", au declarat reprezentanţii companiei.
Creşterea afacerilor se bazează pe încheierea unui parteneriat cu un nou dealer din Bucureşti şi pe faptul că din ianuarie 2008 se deschide un nou showroom în Pipera, potrivit oficialilor Dom Automobile. "Anul acesta vom încheia cu circa 430-450 de maşini vândute, iar pentru la anul planul este de 500 de unităţi, dar sperăm să ajungem spre 550 de maşini", potrivit oficialilor companiei. Potrivit acestora, în portofoliul companiei au intrat de curând maşini ale mărcilor Cadillac şi Corvette, modelele europene, importate din Germania. Pe lângă acestea, compania mai importă şi comercializează maşini ale mărcilor Mercedes-Benz, BMW, Infiniti, Lexus, Porsche, Subaru şi Audi.
Compania Dom va inaugura, la jumătatea lui 2008, un service în Pipera, pentru toate mărcile pe care le importă, după o investiţie care se ridică la 1,8 milioane euro. Anul trecut, compania Dom a comercializat circa 300 de maşini, în valoare totală de circa 13,6 milioane euro, de patru ori mai mult decât în 2005, iar finanţările prin Dom Leasing s-au ridicat la circa 6,8 milioane euro.
Sursa: NewsIn
Dom Automobile estimează afaceri de până la 28 milioane euro anul viitor
Publicat la 07.12.2007, 12:27:40
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
