Dominic Marcu, pilotul care de 5 ani concurează la viteză în coastă cu mașini electrice, a mai bifat o premieră istorică nu doar în România, ci și în Europa! Cu bolidul lui de peste 1000 de cai putere, botezat „Moghioroș”.

Dominic Marcu a terminat cursa cu o mașină fără frâne

Dominic Marcu face spectacol în etapele din campionatul național de viteză în coastă cu o Tesla care prinde suta în 3 secunde. La ultimul concurs la care a fost prezent pilotul a reușit o performanță uluitoare, unică în Europa!

“Sunt foarte bucuros, am câștigat locul 1 în clasamentul General la Mediaș. Nici acum nu realizez ce s-a întâmplat,  a fost un weekend foarte greu pentru noi. Am avut și ceva probleme la mașină” – Dominic Marcu, pilot la viteză în coastă.

Până acum, în acest sezon el s-a situat de 2 ori pe locul 1 în clasamentul general!

 „Sezonul acesta am obținut locul 1 la general, la etapa de la Râșnov,  o premieră absolută pentru România, o mașină  electrică câștigă o etapă de viteză în coastă, dar și la nivel de Europa. În niciun campionat o mașină electrică nu a câștigat o etapă de viteză în coastă la noi pe continent. Și acum tot o premieră a fost? Da., doar că am repetat-o” – Dominic Marcu, pilot la viteză în coastă.

Etapa de la Mediaș a fost una și cu mari emoții pentru pilotul de 33 de ani!

„Mi-a stat inima încât 2 ani din viață i-am pierdut în acest weekend! O problemă foarte gravă ce nu îți dorești niciodată: să rămâi fără frâne” – Dominic Marcu, pilot la viteză în coastă.

Pe Dominic îl ia amețeala când se gândește câți bani a băgat în pasiunea lui!

„Mi-am făcut așa niște calcule în linii mari, dar prefer să nu le mai fac pentru că mi-am dat seama că îmi luam o vilă, îmi făceam o pensiune sau alte lucruri” – Dominic Marcu, pilot la viteză în coastă.

Tesla cu care Dominic  face spectacol la viteză în coastă are și un nume!

“ Mașina mea se numește Moghioroș pentru că am cumpărat-o din Ungaria. A fost o mașină de serie. Mașina mea, o Tesla Model S Pride, nu e o mașină de curse,  e o mașină de stradă un sedan, de peste două tone, cu care mergi la piață. Bine are1000 de cai dar tot Sedan cu care mergi la piață este. Noi l-am modificat și l-am făcut de curse “– Dominic Marcu, pilot la viteză în coastă.

Pilotul își amintește și de vremurile în care, din cauza lipsei banilor, din 8 etape de viteză în coastă el concura doar la una.

„Ba cu mașini închiriate, ba cu bani împrumutați, ba munceam toată iarna la pârtie să merg o etapă și când mergeam la Sinaia dădeam tot ce puteam din mașina aceea” – Dominic Marcu, pilot la viteză în coastă.

A întrerupt seria victoriilor lui Jerome France

La Mediaș, pe lângă victoria absolută, Dominic Marcu a urcat pe prima treaptă a podiumului și la Categoria 3. Pentru pilotul din Sinaia, victoria de la Mediaș din clasamentul general este a doua din acest sezon, după cea din prima etapă de la Râșnov.

Astfel, Dominic a reușit să întrerupă seria câștigătoare a lui Jerome France, care avea 4 succese consecutive la rând, înainte de runda desfășurată pe Hula Baznei.

 „Este un  mare să știu că l-am învins pe Jerome. El are o mașină foarte performantă, dar mașina lui, pe ploaie nu poate să pună toată puterea jos că este o mașină ușoară. Eu tot am spus că am o mașină grea, cred că este cea mai grea din campionat, cred că este mai grea și decât duba mea de asistență. Pe uscat, avem probleme să mergem cu o mașină atât de grea pe viraje dar când e ud, este bine că este grea, pentru că are aderență la sol ceea ce mă ajută foarte mult să merg tare pe ploaie” – Dominic Marcu, pilot la viteză în coastă.