Domul uriaș din Venezuela unde sunt TORTURAȚI opozanții regimului lui Nicolas Maduro
Publicat la 30.01.2019, 13:26:04
Din fiecare unghi, El Helicoide pare altceva: un Babel futurist, o navă spațială scapată din fantezia arhitectului vizionar Lebbeus Woods. Domul uriaș în formă elicoidală se înalță pe un deal în capitala Caracas, între Roca Tapeya și parohiile San Pedro și San Augustin. Sutele de ferestre dispuse de jur împrejurul etajelor, scânteind orbitor vara peste coșmeliile din cărămidă arsă și peste blocurile presărate pe pantele dealului, adăpostesc sediul SEBIN (serviciul național bolivarian de informații).
Și tot aici se află și beciurile torționarilor. Un castel al fricii în care criminalii sunt amestecați cu deținuții politici.
Marcos Perez Jimenez
Dar prima viață a lui El Helicoide a fost cu totul alta. În anii 1950, cu sume importante strânse în vistierie din exploatarea zăcămintelor de petrol, generalul Marcos Perez Jimenez, președintele Venezuelei între 1950-1958, a pornit un program accelerat de modernizare a țării. Venezuela devenea peste noapte un paradis al experimentalismului arhitectural. Herbert Berckhard, Graziano Gasparini, Federico Beckhoff – sunt doar câțiva dintre arhitecții din avangarda brutalismului care și-au lăsat amprenta în urbanismul Caracasului. „Totul este posibil”, aceasta era deviza orașului în privința libertății arhitecturale pusă la dispoziție de epoca Jimenez.
Lucrările de construcție au fost finalizate în 1967 sub semnătura arhitecților Pedro Neuberger, Dirk Bornhost și Jorge Romero Gutierrez. „Întrega construcție”, scria într-o carte Bornhost, „a fost concepută ca o sculptură urbană, o piesă de rezistență din punct de vedere arhitectural, adaptată subtil ritmului dealurilor din jur”. La acea vreme, factura proiectului a fost de 24 de milioane de dolari.
mai multe, pe digi24.ro
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
