În deceniul următor, multe dintre submarinele purtătoare de rachete balistice, bombardierele şi instalaţiile terestre de lansare a rachetelor, adică elementele triadei nucleare americane, se vor apropia de sfârşitul duratei lor proiectate de exploatare.
Conform unor evaluări independente, modernizarea şi întreţinerea acestui arsenal va costa în următorii 30 de ani circa un trilion de dolari.
'Statele Unite trebuie să-şi consolideze semnificativ şi să-şi extindă capacităţile nucleare până când lumea revine la realitate în privinţa arsenalelor nucleare', a indicat Trump într-o postare pe Twitter. El nu a oferit însă alte detalii.
În campania electorală premergătoare scrutinului prezidenţial din 8 noiembrie, Trump a susţinut în general ideea consolidării pe ansamblu a armatei americane, însă în acelaşi timp s-a pronunţat pentru scăderea taxelor şi pentru ţinerea sub control a cheltuielilor bugetare.





