Creşterea concurenţei pe piaţa farmaceutică, impuls pentru exporturi şi majorarea preţului acţiunilor - astfel văd analiştii viitorul Antibiotice după o privatizare de succes.
Statul trebuie să renunţe la rolul de jucător pe piaţa farmaceutică şi să rămână un simplu arbitru, consideră analistul financiar Target Capital Andrei Rădulescu. Piaţa medicamentelor este estimată la trei miliarde de dolari pentru anul 2010, însă înrăutăţirea situaţiei pe piaţa de capital nu este de bun augur, mai spune analistul. "Investitorii vor contribui la creşterea eficienţei, la o concurenţă mai acerbă şi la majorarea exporturilor. Deşi industria famraceutică e privită ca un sector defensiv, mai puţin afectată de fluctuaţiile economice, pe piaţa românească am asistat la o scădere în linie a cotaţiilor de la Bursă", a declarat Rădulescu pentru The Money Channel.
"Statul a dovedit în nenumărate rânduri că nu este un bun manager. Statul trebuie să fie un arbitru, şi nu un jucător, de aceea privatizarea e necesară", consideră şi brokerul Dorin Ghidiu. Evoluţia companiei depinde de tipul de acţionariat, a mai spus Ghidiu pentru The Money Channel. Brokerul consideră că accelerarea evoluţiei se poate face mai ales printr-un acţionar privat, cu toate că o creştere ar avea loc şi dacă statul ar rămâne acţionar principal.
Executivul va face recurs la decizia prin care Curtea de Apel Iaşi a suspendat, luni, hotărârea de Guvern privind privatizarea Antibiotice Iaşi prin licitaţie cu strigare.
Dorin Ghidiu: Statul a dovedit în nenumărate rânduri că nu este un bun manager pentru Antibiotice Iaşi
Publicat la 13.02.2008, 11:10:08
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
