Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române remis sâmbătă AGERPRES, acţiunile poliţiştilor s-au soldat cu confiscarea a peste 170 de kg de peşte proaspăt, a trei ambarcaţiuni din fibră de sticlă, a trei motoare de ambarcaţiuni şi a 26 de plase de pescuit.
De asemenea, au fost constatate şase infracţiuni prevăzute şi pedepsite de O.U.G.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, de comiterea cărora sunt suspectate şapte persoane.
Cei în cauză au fost prinşi în timp ce transportau diverse cantităţi de peşte, de specii diferite, fără a deţine documente legale de provenienţă.
Într-unul dintre cazuri, în 22 mai a.c., poliţiştii au fost obligaţi să folosească armamentul din dotare, prin executarea unui foc de avertisment în plan vertical, după ce o ambarcaţiune tip lotcă din fibră de sticlă, în care se aflau doi bărbaţi, nu a oprit la semnal, părăsind locul în viteză.
Echipa de control a trecut la urmărirea acestora, reuşind oprirea şi identificarea celor două persoane în vârstă de 32, respectiv 18 ani, ambii din localitatea Tudor Vladimirescu, judeţul Tulcea. În timpul urmăririi, braconierii au aruncat din ambarcaţiunea lor doi saci din rafie ce conţineau circa 30 de kg de peşte proaspăt (specia somn).
La acţiunile poliţiştilor au participat şi lucrători ai Asociaţiei Rezervaţia Biosferei Delta Dunării


