Primele informaţii furnizate de Poliţia Buzău arată că accidentul s-a produs în localitatea buzoiană Ulmeni, după ce un autoturism Opel înmatriculat în Galaţi, condus de o tânără de 23 de ani, a intrat pe contrasens, din motive necunoscute încă.
După ce a intrat pe contrasens, maşina condusă de tânăra de 23 de ani s-a ciocnit cu un taximetru care circula din sens opus, după care a fost acroşată de o autoutilitară.
În urma impactului, şi-au pierdut viaţa şoferiţa în vârstă de 23 de ani, dar şi pasagera din dreapta sa, o tânără de 22 de ani, din Bacău. De asemenea, o femeie care se afla în autoutilitara implicată în accident a fost rănită, fiind transportată la spital.
Surse din Poliţie susţin că cele două tinere decedate în urma accidentului erau poliţiste la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.