Doua societati de brokeraj straine au venit pana acum la BVB pentru a solicita sa tranzactioneze pe piata de la Bucuresti. Declaratia a fost facuta pentru The Money Channel de catre directorul General al Bursei, Stere Farmache. Acesta nu a dezvaluit numele celor doua societati de brokeraj straine, insa a precizat ca ambele sunt din Marea Britanie. In aceste zile, Bursa de Valori Bucuresti va transmite Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare modificarile la Codul Bursier privind operatiunile transfrontaliere.
Noile modificari din Codul Bursier au fost deja aprobate de actionarii Bursei, iar in termen de o luna de la transmiterea notificarii catre CNVM, Bursa de Valori Bucuresti va putea acorda intermediarilor din statele Uniunii Europene accesul la tranzactionare si conectare de la distanta.
Societatile de brokeraj straine interesate sa activeze in Romania, trebuie sa transmita catre BVB o cerere de admitere, insa numai dupa ce au fost inscrise in Registrul CNVM. Una dintre conditiile pentru ca o firma de brokeraj straina sa tranzactioneze pe BVB, este ca in respectiva societate sa existe cel putin doi agenti pentru investitii financiare care indeplinesc cerintele privind autorizarea ca agenti de bursa.
Pana in acest moment peste 30 de case de brokeraj straine au primit autorizatie de la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare de a activa pe piata de capital din Romania. Aproape toate sunt societati din Mara Britanie, una este din Olanda si alta din Cehia. Printre societatile de brokeraj straine se afla nume grele ca Citigroup Global Markets, J.P. Morgan, Cheyne Capital sau Bear Stearns. În prezent, pe piata romanesca de capital activeaza 72 de case de brokeraj autohtone. Dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, companiile de intermediere autorizate in statele membre au dobindit dreptul de a efectua operatiuni in Romania.


