money.ro
Actualitatemoney.ro

Dow Jones a închis sub 8.000 de puncte

Publicat la 02.02.2009, 21:45:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Dow Jones a închis sub 8.000 de puncte

Titlurile IT&C au crescut astăzi pe Wall Street, dar cea mai mare parte a pieţei, compusă din titluri financiare si industriale, a fost trasă în jos de către investitorii care se temeau de o înrăutăţire a situaţiei economice. Astfel, indicele DJIA a ajuns până sub 8.000 de puncte.

Piaţa s-a concentrat luni pe două fronturi: propunerea de stimuli economici, care se află acum în faţa Senatului, şi un posibil plan de a ajuta şi mai mult băncile Statelor Unite. Macy's Inc. a speriat investitorii printr-un anunţ care viza concedieri în cadrul companiei şi reducerea dividendelor.

Dow Jones se află acum la 7.935 de puncte. Standard & Poor's 500 a scăzut până la 825 de puncte, iar Nasdaq Composite a închis la 1.494 de puncte.

Volumul de tranzacţionare de pe New York Stock Exchange a fost astăzi de peste 1,3 miliarde de acţiuni.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite