El a apreciat, în cursul unei intervenţii în plenul comisiei economice a instituţiei din subordine în calitate de preşedinte al comitetului european de risc sistemic, că agenţiile de evaluare trebuie tratate ca "un parametru printre mulţi alţi" şi a precizat că recomandarea sa se aplică 'autorităţilor de reglementare, investitorilor şi băncilor'.
În opinia lui, trebuie să se pună capăt "valorii mecanice" a notelor date de agenţiile de rating care influenţează valoarea dobânzilor pe piaţa datoriilor.
Pe de altă parte, Draghi a relativizat degradarea, vineri, a nouă ţări din zona euro de către Standard and Poor's, subliniind că era 'anticipată de către pieţe' care, de altfel, nu au reacţionat luni.
Această remarcă nu se aplică deciziei luate luni de S&P de a coborî cu o treaptă, la "AA+", ratingul Fondului European de Susţinere Financiară (FESF), anunţată în timp ce preşedintele BCE îşi ţinea discursul.
În legătură cu aceasta, Draghi a menţionat că este necesar ca FESF să fie majorat pentru a-şi păstra forţa sa de acţiune.
"Se impun contribuţii suplimentare din partea ţărilor notate în continuare cu AAA" pentru ca FESF să-şi păstreze 'aceeaşi capacitate' ori să poată împrumuta 'cu aceeaşi dobândă', a spus el.
Ministerul german de finanţe este de părere că, "în momentul de faţă, nu este necesar să se acţioneze asupra FESF", într-un comunicat dat publicităţii ca reacţie la anunţul făcut de agenţia americană de rating.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.