"Nu m-am simţit vizat negativ de Raportul MCV. Eu nu am văzut în raport numele meu. Eu am văzut pe nişte site-uri despre care nu ştiu dacă sunt parte din MCV sau parte din Comisia Europeană", a spus Dragnea.

 

El a arătat că problemele pe care le are sunt cunoscute şi legate de referendum.

 

"Din câte ştiu eu, referendumul nu are o legătură cu corupţia. Dacă eu am o problemă cu MCV, ceea ce nu cred, înseamnă că sunt câteva milioane de români care avem aceeaşi problemă, am fost la referendum şi am votat într-un anume fel", a spus Dragnea.

 

Premierul Victor Ponta a declarat joi că un document oficial precum cel al Comisiei Europene trebuie să prezinte foarte clar şi serios problemele legate de corupţie şi nu poate indica, ca în presă, pe surse, că ar fi trei miniştri cercetaţi pentru fapte de corupţie.

 

"Dincolo de ceea ce se poate scrie în presă, într-un document oficial cum este cel al Comisiei Europene lucrurile trebuie să fie foarte clare. «Pentru fapte de corupţie sunt trei miniştri»: nu e adevărat. Pentru fapte eventual asimilate corupţiei, este vorba de abuz în serviciu, a fost trimis în judecată Fenechiu. Dragnea nu este cercetat pentru fapte de corupţie, ci pentru Legea referendumului şi legi electorale, iar pe al treilea nu l-am găsit. Într-un document oficial cum este cel al Comisiei Europene nu poţi să vorbeşti ca în presă, pe surse, că sunt trei, trebuie să vorbeşti serios, ori lucrul ăsta, dacă eram consultaţi cu o zi înainte, l-am fi putut îndrepta. La fel, nu poţi să spui că cu cei patru miniştri care au sesizare de la ANI nu s-a întâmplat nimic. S-a întâmplat, nu mai sunt în Guvern, niciunul din cei patru, chiar dacă nu există niciun fel de condamnare definitivă împotriva lor", a spus Ponta, aflat la Viena.

 

Raportul MCV precizează că noul Guvern şi-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, dar trei dintre noii miniştri erau cercetaţi penal, iar cerinţele constituţionale, inclusiv suspendarea din funcţie a unui ministru în cazul trimiterii în judecată, vor trebui aplicate în integralitate.