PoliticAlice Drăghici
Dragnea s-a răzgândit: Nu e semnătura mea
Publicat la 27.07.2018, 09:43:12
„Aici suntem ca la Radio Erevan, îmi cer scuze faţă de Erevan. În primul rând, acel protocol nu e secret. Al doilea lucru: n-am semnat, nu e semnătura mea. Se vede foarte simplu. Al treilea lucru: e vorba de un protocol semnat cu câţiva ani înainte, cred că era Eduard Hellvig ministru atunci, pentru protecţie cibernetică, adică pentru a proteja sistemele informatice ale Ministerului Dezvoltării împotriva atacurilor cibernetice. Oricare instituţie din România face astfel de protocoale, de aceea nici nu sunt secrete, şi în 2014 el a fost prelungit, dar nu l-am semnat eu. E o minciună ca multe alte minciuni iniţiate de această clică politico-mediatico-securistă”, a spus Liviu Dragnea, într-o intervenție telefonică la un post de televiziune.
În urmă cu două zile, liderul PSD spunea cu totul altceva:
„În primul rând, este vorba despre un protocol care se referă la cyber security și anume la protecția datelor pe care le utilizează Ministerul Dezvoltării Regionale și instituțiile din subordine, protecția acestor date față de atacurile cibernetice. Și nu vorbim numai de atacurile unui posibil hacker, ci și de atacuri din partea unor entități străine. Este un tip de protocol care, din câte știu eu, s-a încheiat cu toate ministerele. El a fost încheiat înaintea mea, eu doar am semnat revizuirea, dar asta nu înseamnă că nu sunt de acord cu ce s-a făcut înaintea mea”.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



