Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat sâmbătă seara, la o emisiune TV, că ar vrea să schimbe trei minişti. El nu a dorit să spună şi care ar fi aceştia.
”Daţi-mi voie să nu răspund la această întrebare, nu pot să fac aşa ceva. Am trei pe care i-aş remania”, a fost răspunsul lui Dragnea la întrebarea pe cine ar remania din Guvern.
Întrebat în continuare care ar fi reproşul pe care i l-ar face lui Victor Ponta, vice-premierul a susţinut că este „foarte mulţumit” de prim-ministru.
„Sunt foarte mulțumit de el. Câteodată, este mult prea bun cu cine nu trebuie”, a răspuns preşedintele executiv al PSD.
Chestionat care consideră că este cea mai mare problemă a PNL, vice-premierul a precizat că aceştia ar trebui să fie „mult mai consecvenţi” cu PSD în teritoriu.
„Nu fac analiza PNL, ar trebui să fie mai stabili în relația cu noi, mult mai consecvenți, în principal în județe. Relaţiile să fie mult mai bune, mult mai corecte la nivel judeţean. Colegii noștri de la PSD s-au așteptat la o relație mult mai strânsă de colaborare cu colegii de la PNL în judeţe. Poate că au greșit ei (cei de la PSD n.r.) că au sperat”, a afirmat Liviu Dragnea.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.