Brokerii considera ca Petrom a revenit in atentia investitorilor, dupa ce, in ultimul an, a fost ocolita de cumparatori, aceste actiuni putand fi un “refugiu” pentru fondurile de investitii, mai ales in contextul cresterii inregistrate de pretul petrolului pe piata internationala.
“S-a observat din piata ca exista un cumparator mai agresiv pe Petrom. In prima sedinta a saptamanii a lipsit, dar vineri a fost acelasi mod agresiv de a cumpara. Nu au aparut informatii noi despre care sa se poata spune ca au stat la baza acestei cresteri puternice, dar, probabil, pe fondul avansului luat de pretul petrolului, actiunile Petrom au devenit un refugiu pentru fondurile de investitii”, spune Octavian Dragolea, director in cadrul societatii de brokeraj IFB Finwest.
Pretul actiunilor Petrom a urcat ieri, pe parcursul zilei, pana la un maxim de 0,435 lei/actiune, cu aproape 5% peste pretul de inchidere din sedinta precedenta. La inchidere, actiunile au fost cotate la 0,431 lei/actiune. Tranzactiile cu aceste actiuni au insumat un milion de euro, de peste trei ori mai mult decat in sedinta de luni.
In topul cresterilor s-au aflat si actiunile Bancii Transilvania, cu o apreciere de aproape 3%, care a venit, spun brokerii, pe fondul anuntului privind majorarea de capital pe care banca intentioneaza sa o deruleze in acest an. Cresterea Petrom si cea a Bancii Transilvania au impulsionat indicele BET, care a consemnat un castig de aproape 2%.




