money.ro
PeopleFlorian Gheorghe

Dragoș Bucur se retrage de la „Românii au talent”: ”Mai departe fără mine!”

Publicat la 21.08.2025, 09:16:56

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Dragoș Bucur se retrage de la „Românii au talent”: ”Mai departe fără mine!”

Schimbare neașteptată în televiziunea românească: actorul Dragoș Bucur a anunțat că se retrage din echipa show-ului „Românii au talent, unde a fost jurat începând din 2022. El a venit în banca juraților după o altă ”demisie” de ecou, plecarea lui Florin Călinescu. „Acum trei ani am intrat în echipa ”Românii au talent”. Andra, Bobo, Andi, Pavel și Smiley sunt niște colegi plini de umor și înțelegere și le mulțumesc pentru zilele pline pe care le-am petrecut împreună. De anul acesta, Românii au talent merge mai departe fără mine”, a transmis Bucur.

Actorul a precizat că ia o pauză de la televiziune, dar promite să revină în cinematografie: „Ne revedem curând în cinema, iar până atunci vă aștept pe contul nostru online ”Bucurii la țară” unde un nou sezon plin de surprize va începe foarte curând.”

Dragoș Bucur se retrage de la „Românii au talent”. Ce urmează!

Deși nu a oferit detalii despre viitorul său în cadrul celeialte emisiuni de la Prp TV „Visuri la cheie”, actorul rămâne prezent în proiectele care îi reflectă stilul de viață ales alături de familia sa. Alături de soția sa, cântăreața Dana Nălbaru, Dragoș Bucur s-a mutat de câțiva ani în satul Moșteni, județul Argeș, unde își cresc copiii – Kadri și Roxana – într-un mediu natural și liniștit. Fiica cea mare, Sofia, a împlinit recent 18 ani și, deși nu mai locuiește cu părinții, menține o legătură strânsă cu aceștia. „Îți dorești să crească copilul, să fie pe picioarele lui, să fie independent, nu să-l ții tot timpul de mână. Evident că noi mai facem asta, și eu, și Dana, dar e independentă. Este în continuare copil, din fericire”, spunea actorul într-un interviu.

Cu o carieră de peste două decenii în film și televiziune, Dragoș Bucur este hotărât să se întoarcă în zona cinematografică.

Dragoș Bucur se retrage de la „Românii au talent”: ”Merge mai departe fără mine”
Dragoș Bucur se retrage de la „Românii au talent”: ”Merge mai departe fără mine”

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite