money.ro
Actualitatemoney.ro

Dragos Rosca, CEO Gemisa Investments:”Investitiile noastre isi vor dubla valoarea anual inca trei-patru ani”

Publicat la 28.08.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Dragos Rosca, CEO Gemisa Investments:”Investitiile noastre isi vor dubla valoarea anual inca trei-patru ani”

Cum se naste un fond de investitii?

Povestea la noi a fost simpla. Lucram la o firma de consultanta si am vrut sa ma ocup de investitii, de ceea ce mi se parea mie ca stiu sa fac, sa gestionez companii. Asa incat am contactat diversi cunoscuti despre care stiam ca ar putea finanta un astfel de proiect si, dupa sase luni de discutii, am gasit cateva persoane dispuse sa finanteze o astfel de initiativa. Initial voiam sa fac un fond de restructurare, care presupunea o finantare mult mai mare, 30-40 de milioane de euro. In 2004 nu am gasit finantare privata in Romania atat de mare, si persoanele care doreau sa contribuie la un astfel de fond angajasera in jur de sase milioane. Asa incat am decis sa schimbam obiectivul fondului si ne‑am orientat spre start-up.

Cati actionari sunt la Gemisa?

In fiecare companie putem avea mai multi actionari. Cei care au pus cei sase milioane initiali sunt trei companii de investitii straine.

De cate ori se poate spune ca ati inmultit banii pana in acest moment?

Dupa trei ani putem spune ca am inmultit de circa patru‑ cinci ori banii pe care i-am avut la dispozitie. Am investit sase milioane, si portofoliul nostru valoreaza undeva intre 25 si 30 milioane de euro.

Multumitor?

Eu zic ca este excelent. Dupa standardele industriei, este absolut excelent, dupa standardele investitiilor in Romania, sigur, depinde la ce ne uitam. Probabil ca sunt bani care au fost investiti acum trei ani in real estate si au produs la fel de mult ca si acestia, insa, pe de alta parte, real estate-ul este o industrie care astazi nu mai are potential de crestere... Nu mai are atat de mult. Sigur, mai poti sa dublezi banii, mai poti sa cresti in urmatorii cinci-zece ani, dar in niciun caz cum a crescut in 2000-2007. In timp ce businessul de private equity e abia la inceput, spre exemplu, investitiile noastre, daca vor continua sa cresca bine, isi vor dubla valoarea cel putin de la an la an in urmatorii trei-patru ani.

Fondul de restructurare il mai aveti in vedere?

Nu l‑am abandonat, dar la momentul respectiv era prematur. Si acum este relativ prematur. Pentru ca Romania este intr-o perioada de crestere, si atunci si cei care de fapt sunt slabi manageri performeaza bine, pentru ca ii ajuta piata. Fondurile de restructurare fac bani si se dezvolta in perioadele de criza economica, cand manageri foarte buni cumpara companii in dificultate si le relanseaza. In Romania, cand toate pietele cresc cu 15-20-40% pe an, si cei mai slabi manageri au performante. Probabil ca peste opt-zece ani va fi o buna oportunitate.

Ce randamente se obtin in Romania pe diferite domenii?

Randamentul n-are nicio legatura cu domeniul. Exista anumite corelatii, dar nu mi se par relevante. Principiul nostru de baza este ca investim in companii si in oameni

si nu in domenii sau tendinte ale pietei in anumit moment. Ne intereseaza sa identificam oamenii, proiectele si companiile bune. Poate sa fie la fel de bine si colectarea gunoiului, cum poate sa fie si cercetarea in biotehnologie. Companiile bune supravietuiesc si in momentele de criza ale pietei.

Cum le alegeti?

De-aia am experienta de zece ani in management consulting, ca sa inteleg unde merita sa pui banii si unde e o spoiala umflata. Imi dau seama destul de repede. Relativ repede pot sa-mi dau seama uitandu‑ma la o companie, la oamenii din spatele ei.

Cat dureaza analiza, sau va lamuriti in cinci minute?

Ma cam lamuresc in cinci minute daca merita sa ma duc mai departe. Si daca ma duc mai departe, bineinteles incep sa ma uit in detaliu.

Va duceti dvs. spre companii, sau vin ele spre dvs.?

Sunt bombardat zilnic cu propuneri. 10-15 propuneri vin saptamanal, dar din ele una‑ doua merita sa fie citite pana la capat. Din cele 14 companii 10-11 au fost generate de catre noi, si trei-patru au venit ele catre noi.

Din Lauren Finance de ce ati iesit?

Am iesit pentru ca trebuia sa investim la un moment in care nu aveam acea suma disponibila. Mediplusul i-a avut. Si au fost mai inteligenti decat altii carora le-a fost oferit acest business in acelasi timp. Acum am bani, dar la momentul respectiv nu i-am avut, si ar fi insemnat sa pierd proiectul, pentru ca nu-l puteam finanta. Asa incat l-am scos in piata, l-am oferit mai multora din domeniu, unii au inteles oportunitatea, altii nu, altii, chiar daca au inteles oportunitatea, s-au miscat prea lent. Care s-a miscat mai bine si a pus banii pe masa, a castigat.

Ati anuntat aparitia unui nou fond in aceasta toamna. In ce consta?

Va fi de 50 milioane de euro equity, ceea ce inseamna ca va avea o capacitate de finantare de 100 milioane de euro. Probabil ca s-ar putea sa fie mai mare, depinde de interese. Cei care au participat la Gemisa vor participa, cu siguranta, si la noul fond. Alti investitori si-au exprimat, de asemenea, intentia sa ni se alature.

Gemisa a fost un fel de pilot, si acum vi se dau mai multi bani pe mana?

Da, a fost un fel de scoala buna. Nu stiu daca neaparat asta, cred ca acum sunt mai multe resurse disponibile decat la momentul fondarii Gemisa.

Cum apreciati evolutia portofoliului Gemisa?

Gemisa s-a format in octombrie 2004, cand am avut rezultate consolidate de 0,5 milioane de euro. Primul an de functionare a fost 2005, cand am facut o cifra de afaceri de 3,8 milioane de euro. In 2006, am incheiat cu 14 milioane de euro, iar anul acesta ne propunem 24-25 de milioane pe grup consolidat. 2005 l‑am incheiat in pierdere, 2006 a fost aproape de breakeven, iar anul acesta vom inregistra un EBITDA de 2,5 milioane de euro si un profit consolidat de 1,2-1,3 milioane de euro. Livram rezultate bune mai ales in conditii de crestere accelerata, de regula, cand cresti, cam pierzi bani.

Cum ati ales Diagnosis?

De fapt, am facut oferte pentru una dintre tranzactiile mari din industria respectiva, am iesit pe locul trei sau patru, ne uitam, oricum, atent la domeniu si, daca n-am intrat acolo, am intrat la alta. Oricum, aveam o clinica mai mica, Cristal Diagnostic, prin care am inceput sa simtim domeniul si sa intelegem piata. Dupa ce am stat un an jumate in Cristal, am decis sa facem pasi mai mari.

Va veti extinde?

Sigur ca da. Noi, cand intram intr-un domeniu, vrem sa fim lideri. N-am intrat in domeniul de servicii medicale clinice ca sa fim numarul sapte, nu! Ci sa fim numarul unu. Alegem o companie sau un domeniu astfel incat sa ajungem lideri.

Si Simplu Credit?

Simplu Credit este un proiect pe care l-am inceput de curand, in domeniul serviciilor financiare. Suntem pe domeniul microcreditelor pentru indivizi, de pana la 10.000 de euro. Am obtinut autorizarea de la BNR in mai, si in iunie am avut primele contracte de credit semnate. Am investit pana acum aproape un milion de euro.

Investitii in strainatate?

Ne uitam la oportunitati de investitii si in strainatate. Momentan studiem. Sunt oportunitati si in Bulgaria, si in Ucraina, si in Serbia, dar, oricum, piata romaneasca o cunoastem cel mai bine. Si probabil ca tot ea va fi pentru urmatorii ani principala zona de actiune, chiar daca vom face una-doua-trei investitii si in strainatate. Ne uitam in retail, constructii, materiale de constuctii, sanatatii si serviciilor medicale, in domeniul utilitatilor publice, in business to business, in servicii financiare. Dar, in general, nu-mi place sa merg cu masa.

Care sunt obiectivele pentru acest an?

Vrem sa mai incheiem una‑ doua tranzactii anul acesta, depinde cat de repede se incheie negocierile, care sunt in analiza, si sa construim un pipeline solid pentru perioada imediat urmatoare cand, practic, vom avea mai multi bani la dispozitie. Pentru acel fond care urmeaza sa se nasca foarte repede, in luna septembrie.

Cum apreciati prezenta actuala a fondurilor de investitii in Romania?

Este in crestere. Prezenta e mult mai serioasa si mai semnificativa decat era cu ani in urma. As spune ca seamana oarecum cu perioada anilor ‘97-’98, cand au intrat destul de multe fonduri in Romania, in principal la momentul respectiv bazandu-se pe deschiderea Bursei de Valori si pe oportunitatile de privatizare ca urmare a listarii companiilor. Criza din ‘98 i-a speriat pe multi si, practic, pana in 2002 n-a prea fost multa actiune in zona de private equity in Romania, dupa care a inceput sa creasca, si acum as spune ca e un varf.  

Cat timp se va mai mentine atractivitatea economiei romanesti pentru fondurile de investitii?

E o atractivitate generata de faptul ca a fost o zona subfinantata. In timp ce in Ungaria, Cehia si tarile baltice, pe niste economii cam de dimensiunea Romaniei, dar cu potential mai mic, se bateau multe fonduri, in Romania nu venise nimeni pentru ca, in fine, era departe, era Dracula, era nu stiu cum.

Si acum, pentru ca au vazut baietii ca Ungaria si Cehia nu prea mai cresc si nu prea mai fac bani acolo, a ramas Romania si Polonia. Romania a fost oarecum descoperita acum, pentru ca asta e, s-a-ntamplat sa intram in UE si pentru ca am avut o perioada de crestere economica de cativa ani, si pentru ca a inceput sa umble vorba din gura-n gura ca uite, noi am facut bani, si nu ne-a omorat nimeni, nu ne-a furat nimeni, poate merita sa incerci si tu... Si lumea se-ntalneste la Londra la o bere si zice: Hai si noi in Romania!

Asa a ajuns Romania in paginile ziarelor, cred ca, momentan, ne meritam locul, pentru ca suntem o economie cu un potential bun. Ce va fi peste cinci ani? E greu de spus, depinde inca de multe lucruri. In ce masura vor incepe sa fie privatizate serviciile municipale, serviciile de sanatate, spitalele, sistemul de educatie.

Inca zece ani de atractivitate pentru fonduri?

Probabil, inca si mai mult. Eu ma uit in America, si Germania, si Franta, care sunt economii mature si in care se fac o gramada de tranzactii. Apar fondurile de restructurare, facem alte businessuri.

Curriculum vitae

Gemisa

“Ma cam lamuresc in cinci minute daca merita sa ma duc mai departe. Si daca ma duc mai departe, bineinteles incep sa ma uit in detaliu. Dragos Rosca CEO Gemisa Investments

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite