”Guvernul Ciucă a adoptat astăzi un plan de acţiune pentru infrastructură feroviară în care scrie negru pe alb cum va îngropa calea ferată în următorii ani. Conform acestui document oficial, doar 6% (0,37 mld din 6,2 mld) din fondurile necesare în următorii 4 ani pentru reînnoirea căii ferate vor fi alocate! Reînnoirea este operaţiunea de înlocuire a cadrului piatră spartă - traverse - prinderi - şină + macazuri (aparate de cale) şi conform Strategiei feroviare a României pe 2021-2025 este cea mai importantă operaţiune pentru revitalizarea căii ferate”, a scris, joi seară, pe Facebook, Cătălin Drulă.
Fostul ministru afirmă că, în 2021, am investit un record de 200 de milioane de lei în reînnoiri.
”Adică mai mult decât în toată perioada 2017-2020 însumat. Asta înseamnă aproape 100km de cale ferată pe care viteza a fost adusă la standardul constructiv. Un astfel de exemplu, este Buzău-Făurei, 40 km pe care cu ~12 mil € în 6 luni a fost ridicată viteza de la 30km/h la 120km/h pe unul din fire. Ei bine, exact acest sector este prins pentru reînnoire cu o valoare mincinoasă în Planul de acţiune adoptat astăzi: 190 milioane euro. În condiţiile în care în 2021, am făcut jumătate din lucrare (un fir din două) cu 12 mil euro”, a mai scris Drulă.
Fostul ministru susţine că, în mod normal, în 2022, lucrarea ar trebui continuată şi finalizat şi firul II, dar în Planul adoptat astăzi această reînnoire este trecută cu termen "după 2027".



