Chiriile pentru locaţiile premium de pe arterele comerciale principale ale Bucureştiului s-au redus cu cel mult 15% de la un trimestru la altul şi variază între 70 şi 90 euro pe mp lunar în cazul bulevardelor Magheru, Bălcescu, urmate de Calea Victoriei unde chiria lunară pe mp variază între 40 şi 70 euro pe mp, pentru spaţii de aproximativ 100 mp. Realizatorii studiului estimează o stabilizare a chiriilor în 2011.

Totodată, anul acesta piaţa centrelor comerciale din România se va îmbogăţi cu doar patru noi malluri. „Cu toate acestea, numai Gold Plaza din Baia Mare se află într-un grad avansat din punct de vedere al lucrărilor de construcţie. Majoritatea proiectelor de retail anunţate pentru acest an sunt proiecte planificate iniţial pentru deschidere în 2009, dar care au fost întârziate pe fondul instabilităţii economice, existând posibilitatea de a fi amânate în continuare”, se mai arată în analiză.

De asemenea, după ce o parte din dezvoltatori au stat în expectativă iar alţii au fost nevoiţi să renunţe la proiecte neprofitabile, la începutul acestui an au fost anunţate două proiecte pe piaţă - Pallady Shopping Center în Bucureşti (dezvoltat de către Avrig 35 şi Cascade Group, cu o galerie comercială de 20.000 mp suprafaţă închiriabilă) şi Coresi Shopping City în Braşov (dezvoltat de către Centerra, incluzând un mall cu 40.000 mp suprafaţă închiriabilă). Lucrările de construcţie pentru aceste două centre comerciale urmează a fi demarate în acest an, ambele proiecte având deja o ancoră de tip supermatket/ hypermarket securizată.

În primele trei luni ale acestui an, volumul de spaţii moderne de retail s-a mărit cu 106.500 mp suprafaţă închiriabilă, ceea ce înseamnă o creştere cu 29% de la un trimestru la altul şi o creştere de 91%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, la sfârşitul lunii martie volumul total de spaţii comerciale din România a atins valoarea de 1,34 milioane de mp. Începutul acestui an a adus pe piaţă două centre comerciale –Sun Plaza (Bucureşti), cu o suprafaţă închiriabilă de 76.500 mp şi Atrium Center Arad, cu o suprafaţă închiriabilă de 30.000 mp.