”DualStore.ro, magazin online de telefoane şi gadgeturi şi producătorul trotinetelor şi bicicletelor electrice iSEN, a lansat anul acesta o nouă categorie de produse: staţii electrice portabile – baterii externe de mare capacitate – şi panouri solare portabile. Categoria se adresează utilizatorilor cu nevoia crescută de mobilitate şi ţinteşte simultan, pe lângă piaţa din România şi piaţa din Ucraina, unde furnizarea electricităţii este limitată. DualStore.ro listează staţii de încărcare, panouri solare portabile şi accesorii pentru acestea, de la 5 producători, începând din luna martie a acestui an”, anunţă compania.
Categoria generează deja circa 5% din vânzările totale ale magazinului online.
Până la finalul anului viitor, DualStore.ro estimează o creştere cu aproximativ 30% a vânzărilor de staţii electrice şi panouri solare portabile.
„Vânzările de staţii electrice şi panouri portabile vor înregistra o creştere accelerată în anii următori, datorită faptului că oferă o alimentare continuă cu energie electrică şi nu doar o sursă de curent constantă în cazul unei întreruperi. Pe DualStore.ro vânzările au crescut de la o lună la alta şi ne aşteptăm la un vârf în ultimele două luni din an, una dintre cele mai bune perioade din an pentru retailul online. Produsele din noua categorie sunt folosite preponderent de către utilizatorii care au case de vacanţă şi în campingurile unde energia electrică de la reţea nu poate fi accesată, pentru alimentarea electrocasnicelor mari şi a utilajelor electrice”, spune Ioana Szentlaszloi, cofondator DualStore.ro.


