Vineri, 30 martie, începe ediţia cu numărul 41 din raliul Portugaliei. Duelul la vârful ierarhiei generale este foarte strâns. Markus Gronholm este lider, cu 4 puncte avans faţă de campionul en titre, Sebastien Loeb. Campionatul Mondial de Raliuri revine în Portugalia după o absenţă de 6 ani.

Runda a cincea din campionatul mondial de WRC programează lupta pentru supremaţie pe şoselele din Portugalia.

De trei ori campion mondial, Sebastien Loeb este concurat în acest sezon de mai vârstnicul Markus Gronholm, şi el cu un titlu mondial în palmares. Finlandezul este primul în ierarhie dar cu mai puţine puncte după etapa a patra, câştigată de Loeb în Mexic. Gronholm are şi avantajul experienţei pe traseele lusitane, acolo unde a obţinut un loc secund în 2001, atunci când mondialul a vizitat ultima dată Portugalia.

Duelul pentru prima poziţie în ierarhia generală este completat de un alt finalndez, Mikko Hirvonen, câştigătorul etapei a treia din Norvegia şi de două ori ocupant al poziţiei secunde în Suedia şi Mexic. Hirvonen are şase puncte mai puţin faţă de compatriotul său, însă o victorie în Portugalia ar da peste cap clasamentul provizoriu.