Acestea au fost cele mai importante momente ale concertului Madonna, care a avut loc miercuri seară în Parcul Izvor din Capitală şi care a fost criticat de public pentru defectele de organizare.

Spectacolul a fost, aşa cum anunţa şi directorul de producţie al Madonnei, Chris Lamb, mai mult un show decât un concert, vedeta concentrându-se pe prezenţa scenică şi pe calităţile sale de entertainer mai degrabă decât pe cele vocale. În ciuda proporţiilor imense ale spectacolului şi a eforturilor evidente depuse de echipa Madonnei pentru realizarea unui show profesionist, mulţi dintre cei veniţi la concert s-au declarat nemulţumiţi de organizarea acestuia, unii plecând chiar înainte ca spectacolul să se termine.

Principalele nemulţumiri au fost legate de locaţia concertului, care a ridicat probleme legate de lipsa de vizibilitate, de praful din parc, care a făcut aerul irespirabil, şi de cozile formate la ghişeele de schimbare a banilor în jetoane şi la punctele de comercializare a băuturilor şi alimentelor.

Concertul a început în jurul orei 21.50 cu piesa “Candy Shop” și a fost presărat cu mai multe momente artistice, printre care un interludiu în care doi dansatori au pus în scenă un meci de box, un moment dedicat memoriei lui Michael Jackson, în timpul căruia, pe fundalul unei piese a starului, un dansator îmbrăcat într-o costumaţie tipică Michael Jackson executa mişcări ce aminteau de artistul decedat în urmă cu două luni, precum şi un moment în care pe scenă a fost adus un grup de lăutari care a încheiat episodul “Gipsy” cu o horă.

Madonna a ţinut celor veniţi la concert şi un discurs împotriva discriminării romilor. “Credem în libertate şi drepturi egale pentru toată lumea, ţigani, homosexuali, oameni diferiţi. Sunt toţi egali şi trebuie să îi tratăm cu respect”, a spus ea, terminând momentul cu un “God dammit” rostit printre dinţi, după ce o parte a publicului a început să huiduiască. La sfârşit, vedeta a sărutat una dintre dansatoare, rememorând astfel controversatul moment alături de Britney Spears, de la gala premiilor MTV din 2003.

Publicul vedetei a fost unul foarte eterogen - de la părinţi cu copii la adolescenţi în găşti, cupluri trecute de prima tinereţe, dar şi fani echipaţi cu tricouri imprimate cu chipul idolului lor. Cei mai mulţi dintre aceştia au stat însă neclintiţi în timpul concertului, în ciuda eforturilor vedetei de a-i antrena în dansul ei, fiind evident că aceasta şi-ar fi dorit să îi vadă mai activi. Punctul culminant a fost un spectator care stătea în primul rând de lângă scenă şi care, atunci când unul dintre dansatori i-a oferit microfonul pentru a cânta împreună cu Madonna, a întors capul, refuzând acest lucru. Concertul de la Bucureşti, care a adunat peste 60.000 de persoane, s-a terminat peste exact două ore, când, după piesa “Give It 2 Me”, pe ecrane a apărut mesajul “Game Over”. Madonna nu a revenit pentru un bis pe care, de alt­fel, nici publicul nu l-a cerut.