Pe 2 februarie, agenţia de rating Fitch a îmbunătăţit perspectiva rating-ului suveran al României, pe fondul revenirii la normal în relaţia cu FMI, al adoptării bugetului pe 2010 şi al îmbunătăţirii condiţiilor economice. În următoarea perioadă ar putea veni şi rândul Standard&Poor's să facă o mişcare similară, în condiţiile în care S&P a fost, în octombrie 2008, prima agenţie de evaluare ca a scos România din categoria ţărilor cu recomandare de investiţie.
"Evoluţiile recente, nu doar în ceea ce priveşte sprijnul FMI şi UE, dar şi în privinţa situaţiei politice şi a unor condiţii de finanţare externe oarecum mai bune, sunt benefice pentru rating. Îndeplinirea angajamentelor în faţa UE şi FMI a fost asigurată până acum, iar implementarea acestor măsuri trebuie să continue în următoarele luni. Acest lucru ar putea stabiliza perspectiva de rating.", a declarat pentru Reuters Marko Mrsnik, director adjunct în cadrul S&P şi analist şef pentru România. În prezent, România are un calificativ suveran de dublu B plus la Fitch şi Standard&Poor's, nivel cu o treaptă sub pragul de recomandare de investiţie. Moody's este singura mare agenţie care păstrează România în categoria de rating-uri "investment grade", cu o perspectivă stabilă.
După Fitch, şi Standard&Poor's ar putea îmbunătăţi ratingul României (VIDEO)
Publicat la 04.02.2010, 17:28:40
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
