"E-Distribuţie Muntenia, operatorul de distribuţie a energiei electrice parte a grupului Enel, a finalizat lucrările de extindere cu aproape 2 kilometri a reţelei electrice în localitatea Jilava din judeţul Ilfov, o investiţie ce se ridică la peste 1,7 milioane de lei. Extinderea cuprinde străzile Prelungirea Merişor, Prelungirea Ungureni şi Prelungirea Primăverii", anunţă compania.
În urma lucrărilor, locuinţele a 250 de familii din medii defavorizate sunt racordate la reţeaua de energie electrică, fiecare loc de consum având instalat un contor inteligent. Cu ajutorul acestuia, clienţii pot avea un control mai bun al consumului de electricitate şi, implicit, posibilitatea de a economisi energie electrică.
Investiţia presupune instalarea a cinci posturi noi de transformare de medie tensiune în anvelopă betonată şi instalarea de cabluri electrice subterane, de medie şi de joasă tensiune. Toate cele cinci posturi sunt dotate cu echipamente de telecomunicaţii ce asigură includerea lor în sistemul de telecontrol. Prin intermediul acestuia, operatorul de distribuţie a energiei electrice intervine rapid, de la distanţă, în cazul în care în reţea se înregistrează avarii.
“E-Distribuţie Muntenia vine în sprijinul tuturor consumatorilor, fără excepţie, şi pune pe primul plan nevoile acestora, construind un viitor sigur şi sustenabil prin reţele electrice digitalizate, inteligente şi flexible. Racordarea celor 250 de familii din Jilava la sistemul de energie electrică înseamnă inclusiv un sprijin important în parcursul educaţional şi socio-economic al comunităţii respective, în special al tinerilor”, a declarat Alin Crăciunescu, director regiune E-Distribuţie Muntenia.



