E.ON Gaz România spune că principiile de piaţă nu sunt respectate în România
Publicat la 17.06.2008, 12:10:22
Diferenţa foarte mare între preţul intern al gazelor şi cel de import i-a adus pe unii dintre distribuitori în prag de disperare. Ei ameninţă că vor sesiza Comisia Europeană despre existenţa unor practici anticoncurenţiale dacă ANRE nu va ridica tarifele la energie.
"În primul rând principiile competitiei nu funcţionează în piaţă, în al doilea rând, fie trebuie să ne vindem gazul la costul de achiziţie, fie vom pierde licenţe dacă nu furnizăm gazul către clineţi. Asta ne impiedică să repsectăm legile europene dacă vom fi nevoiţi să vindem gazul sub costurile de achiziţie," a declarat Frank Hajdinjak, director general E.ON Gaz România.
Nu toţi distribuitorii împărtăşesc această opinie. Gaz de France susţine că piaţa românească este deschisă. "Nu mi se pare că e o piaţă anticoncurenţială, mi se pare că e o piaţă deschisă," a replicat Taguy Moulin-Fournier, director dezvoltare Gaz de France.
Autoritatea naţională de Reglementare în Domeniul Energiei spune că o încălcare a competiţiei există doar atunci când sunt diferenţe mari de preţuri între gazele de pe piaţa concurenţială şi cea reglemetată.
"Pe piaţa concurenţială deja creşterile din import s-au transmis, pe piaţa reglementată ele nu au fost recunoscute. Efortul importului încă nu a fost recunoscut pe plan intern şi de aici foarte mulţi clienţi din piaţa eligibilă migrează spre cea captivă pentru ca e permis. În momentul când vom corela preţurile de pe cele două pieţe atunci concurenţa şi competiţia vor funcţiona normal," a explicat Gabriel Sârbu, director Dep. Preţuri şi tarife ANRE.
Conducerea ANRE spune că preţul la gaze va creşte cu până la 20% de la 1 iulie. Asta în contextul în care preţul gazelor naturale de import ar putea atinge şi chiar depăşi valoarea de 470 de dolari pe mia de metri cubi din al doilea semestru.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
