"Investiţiile în modernizarea şi dezvoltarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice reprezintă un obiectiv major al companiei E.ON Moldova Distribuţie SA. Acestea asigură funcţionarea şi exploatarea în condiţii de siguranţa a reţelelor, precum şi respectarea standardelor de calitate pentru serviciile oferite clienţilor noştri. În actualul context, E.ON Moldova Distribuţie face eforturi pentru continuarea programului de investiţii demarat după privatizare şi care presupune construcţia de noi capacităţi energetice, precum şi reabilitarea şi modernizarea celor existente", a declarat Marc-Daniel Buck, directorul general adjunct al E.ON România.
Potrivit comunicatului, ehipamentele folosite sunt de ultima generaţie, având un grad înalt de fiabilitate. Staţia este complet automatizată, fiind integrată în sistem SCADA (teleconducere şi achiziţie de date), prin suport de comunicaţie din fibră optică. Sistemul SCADA permite monitorizarea în timp real atât a parametrilor ce caracterizează calitatea energiei vehiculate, cât şi modul de funcţionare a instalaţiilor electrice. În acest fel, operatorii au permanent imaginea de ansamblu asupra stării tehnice a instalaţiilor electrice, ceea ce permite intervenţia rapidă atunci când se constată neconformităţi în funcţionarea acestora.
"Investiţia de la Miroslava permite atât îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite clienţilor, cât şi creşterea capacităţii reţelei de distribuţie, asigurând astfel una dintre condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea economico-socială a zonei limitrofe municipiului Iaşi, prin posibilitatea racordării la reţea a unor noi consumatori", a adăugat Marc-Daniel Buck.
Staţia de transformare automatizată de la Miroslava reprezintă cea mai mare investiţie realizată de E.ON Moldova Distribuţie în acest an. Tot în acest an, au fost modernizate alte trei staţii de transformare din localităţile Hîrlău, Paşcani, respectiv în municipiul Iaşi.
E.ON Moldova Distribuţie anunţă totodată că îşi va continua şi în anii următori strategia de dezvoltare pentru asigurarea funcţionării şi exploatării în condiţii de siguranţa a reţelelor de distribuţie a energiei electrice, în vederea creşterii calităţii serviciilor oferite clienţilor noştri.
E.ON România este membră a Grupului E.ON din Germania, grup prezent în aproape 30 de ţări. E.ON România deţine participaţia majoritară la companiile E.ON Gaz România, E.ON Moldova Furnizare, E.ON Gaz Distribuţie şi E.ON Moldova Distribuţie. În România, E.ON activează în sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale, în Moldova, Banat şi Transilvania.