money.ro
ActualitateMarian Manolache

E sau nu cartel? Rompetrol ieftineşte benzina, imediat după Petrom. La fel

Publicat la 28.10.2011, 12:34:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
E sau nu cartel? Rompetrol ieftineşte benzina, imediat după Petrom. La fel

Rompetrol, al doilea jucător de pe piaţa carburanţilor, a redus, începând de astăzi, preţurile la sortimentele de benzine vândute în staţiile proprii. Ieftinirea a fost de şase bani pe litru, potrivit reprezentanţilor conmpaniei.Preţurile la motorină au fost păstrate.

 

Cu doar o zi în urmă, OMV Petrom, primul jucător de pe piaţă, a ieftinit propriile sortimente de benzine, tot cu şase bani pe litru. Şi cei de la OMV Petrom au menţinut preţurile la motorine.

 

Contactaţi de MONEY.ro, reperezentanţii Rompetrol au spus că ieftinirea este generată de cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere şi de evoluţia cursului de schimb leu-dolar. Motivaţia celor de la Petrom a fost, în linii mari, aceeaşi: cotaţiile internaţionale la produse petroliere.

 

Consiliul Concurenţei investighează deja piaţa carburanţilor, iar rezultatele controlului, demarat încă din 2005, ar putea fi anunţat până la sfârşitul anului, potrivit unui anunţ făcut recent de preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu. Obiectul anchetei: suspiciunile că ar exista o înţelegere în ceea ce priveşte fixarea preţurilor la pompă în cazul benzinei fără plumb. Raportul cu conncluziile va fi înaintat Comisiei Europene.

 

Şi Fiscul a făcut controale la companiile petroliere, după ce premierul Boc s-a plâns de creşterea preţurilor la carburanţi. Rezultatul, oarecum previzibil din partea instituţiei guvernamentale: creşterile de preţ sunt nejustificate.

 

Companiile petroliere au contestat rezultatele controlului.

 

Preţul la pompă depinde, în general, de cotaţia la produsele petroliere, cotaţia ţiţeiului şi nivelul de taxare (aproximativ jumătate din preţ sunt taxe: 651 de euro din 1.247 de euro la 1.000 de litri, preţ mediu de vânzare a benzinei de 95 în România, potrivit Oil Bulletin). Mai există costuri specifice ale fiecărei companii în parte (transport, distribuţie, investiţiile în rafinare pentru conformarea la standardele de mediu, din ce în ce mai drastice).

 

România are printre cele mai mici preţuri la carburanţi din UE (1.247 euro la 1.000 de litri de benzină, 1.268 euro la 1.000 de litri de motorină), preţuri mai mici fiind înregistrate în Bulgaria şi Cipru

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite